„M-am căsătorit cu Vladimir. Eu eram divorțată, el la fel. Doar că avea doi copii, iar mama lor dispăruse de acasă. Totul era perfect, până într-o zi. La 3 ani de la nunta noastră a sunat telefonul. Era fosta nevastă a soțului meu. M-am prăbușit când am aflat..” Șocant ce a descoperit Ioana

„După ce soțul meu m-a părăsit din cauză că eram sterilă, destinul mi-a rezervat o mare surpriză – am primit, „la pachet”, doi copii plus totul aferent. Soția lui și mama celor doi îngerași îi părăsise fără regrete, însă cei trei nu s-au descurajat până nu și-au format din nou o familie completă. De dota asta, cu mine pe post de mamă și soție!

Nu sunt o tipă sociabilă, ăsta e felul meu dintotdeauna și nu am ce să fac. De aceea, nici nu prea am pri-etene, iar relațiile cu colegele mele de serviciu se rezumă doar la probleme profesionale și cam atât. Dar după ce am divorțat, am devenit de-a dreptul ermetică și multă vreme, la birou, nici măcar nu s-a știut că familia mea s-a destrămat. Atunci am suferit enorm și credeam că voi rămâne singură toată viața. Nu-mi venea să cred că sunt o femeie divorțată, că soțul meu m-a părăsit așa, dintr-odată -cu toate că ne înțelegeam bine -, din cauză că eu nu puteam să îi ofer copilul pe care și-l dorea atât de mult.

Advertisement

Degeaba am urmat ani în șir tratamente după tratamente, concluzia medicilor a fost implacabilă: nu exista nicio șansă să devin mămică! La douăzeci și nouă de ani, câți aveam pe atunci, această sentință m-a aruncat în cea mai neagră depresie. Apoi, despărțirea de omul drag a accentuat nevoia de a mă izola de toată lumea. Serviciul îmi oferea singurul contact cu oamenii (aveam și muncă de teren), altfel cred că aș fi uitat până și să vorbesc, mai ales că în birou eram doar eu și calcula-torul, rar îmi trecea cineva pragul.

Am fost foarte surprinsă într-o zi când, venind de pe teren, am găsit ușa deschisă larg la birou și, înăuntru, doi copii. Băiețelul, de vreo șase-șapte ani, se juca la calculator, iar fetița, ceva mai micuță, era așezată la biroul meu și desena.

— Cine sunteți voi, copilași, și cine v-a dat voie să intrați în acest birou? i-am întrebat încet, ca să nu-i sperii.

— Ne-a lăsat tati puțin aici, ca să nu-l deranjăm, că are treabă. Tanti Ioana, să știi că noi suntem foarte cuminți și nu ne-am atins de nimic, m-a informat, politicos, băiatul.

— De unde știi tu cum mă cheamă? Ne-am mai întâlnit?

— Da, când ne-ați dat cadourile de întâi iunie! Eu sunt Robert, iar pe surioara mea o cheamă Alexia. Tata a zis să stăm aici până când vine el să ne ia.

— Bine, dar să nu faceți dezordine. Eu plec puțin…

Am ieșit din birou aproape năucă. Habar nu aveam care dintre colegii mei putea fi tatăl acelor copii. într-adevăr, în acel an, de Ziua Copilului, eu am fost cea care a cumpărat și a împărțit cadourile, dar nu reținusem fi-gurile micuților. M-am retras la o țigară, cu gândul de a afla apoi care dintre colegi m-a considerat atât de tolerantă, încât să îmi încalce teritoriul.

Nu o spun cu plăcere, dar trebuie să recunosc faptul că nu prea eram simpatizată la locul de muncă. Până să termin țigara, a apărut și misteriosul tătic. Era Vladimir, șeful de la departamentul Comercial.

— Bună, Ioana! Sper că nu te-au alungat din birou năzdrăvanii mei! Azi am fost nevoit să îi iau cu mine, după grădiniță și școală, și, văzând că tu ești plecată, cea mai bună soluție mi s-a părut să îi instalez în biroul tău. Te-ai supărat?

— Nu, doar că nu știam ai cui sunt!

— Ei, acum știi. De când m-a părăsit mama lor, am angajat o bonă, dar uneori ea nu poate veni, iar azi a fost ocupată și mama.

— Dar soția ta unde este?

— Te pomenești că nu știi!

— De unde să știu?

— Măcar din bârfe, că doar luni de zile subiectul a fost întors pe toate fețele…

— Eu nu am auzit nimic și, sinceră să fiu, nici nu mă interesează. Nu-i nicio problemă cu copiii, sunt simpatici. Poți să îi lași acolo cât vei, că nu mă deranjează, am încercat eu să fiu mai amabilă decât de obicei.

— Nu, pe ei îi iau chiar acum, dar cu tine nu am terminat… Te invit într-o zi, când vrei tu, la o cafea, să stăm și noi de vorbă ca doi oameni care se simt singuri…

— Eu nu mă simt singură și nici nu am intenția să plâng pe umărul cuiva. Dacă tu asta crezi despre mine, ai fost informat greșit…

— Doamne, cât ești de suspicioasă! Ce mă fac eu cu tine?

— Las-o baltă, nu mă interesează decât relațiile de serviciu dintre noi.

— Am înțeles, să trăiți! La cafea, vom vorbi doar despre relațiile de serviciu! m-a asigurat el, făcându-mi șmecherește cu ochiul.

După ce și-a luat copiii și a plecat, eu mi-am văzut liniștită de treabă, uitând cu totul de întâmplare. Dar după ce am terminat programul și am ajuns acasă, nici nu am apucat să mă schimb de haine, că a sunat telefonul:

— Ioana, nu te cuibări în fotoliu, pentru că vreau să te scot în lume și nu accept niciun refuz! am auzit în receptor o voce hotărâtă de bărbat.

— Cine e la telefon?

— Un tătic obosit, care te roagă din suflet să îl salvezi!

— Vladimir, tu ești?

— Cine altul?!

— Repet, nu ai găsit persoana potrivită. Eu nu am chef să ies acum din casă și, în fond, ce rost ar avea?!

— Aha! îți închipui că, dacă ai trecut printr-un divorț, trebuie să îți pui cenușă în cap! Uite că eu nu accept un refuz, ce o să faci? Dacă nu ai chef să ieși în oraș, voi veni eu la tine!

— în niciun caz! Bine, am să ies eu… Trebuie să vorbim și să punem punct acestor neînțelegeri.

Destul de indispusă de insistențele lui Vladimir, m-am îmbrăcat în grabă și am plecat spre locul de întâlnire, hotărâtă să nu mă las atrasă în cine știe ce aventură care să alimenteze bârfele de la serviciu. Era suficient să ne zărească vreun coleg împreună și se termina cu liniștea mea! Acesta a fost și motivul pentru care am refuzat să merg la o terasă, deși era o seară superbă, și am insistat să intrăm într-un local.

— Crezi că te compromiți dacă bei ceva în compania unui bărbat încornorat și abandonat? m-a întrebat Vladimir, imediat după ce ne-am așezat la masă.

— Nu asta contează acum, spune-mi, pe scurt, de ce ai ținut să ne vedem!

— Aș dori să ne căsătorim, mai pe scurt de atât nu se poate spune!

— Poooftiiim?!

— M-ai obligat să încep cu finalul, acum suportă consecințele!

— Ai luat-o cumva razna? Sau doar aveai chef să îți bați joc de cineva și m-ai găsit pe mine?

— Ai tot dreptul să crezi asta, dar, dacă ai puțină răbdare, o să îți dai seama că ești foarte departe de adevăr. întotdeauna

Sursa

ARTICOLUL ZILEI

Trei Mamici ne demonstreaza cum se danseaza Senzual cel mai popular dans al momentului KIZOMBA.

RECOMANDAT PENTRU TINE


Păcat ! Le-a murit bebelușul la petrecerea de botez. Copilul de două luni a părăsit această lume în timp ce părinţii petreceau. Motivul este de neconceput!- VIDEO

Tine-ti familia si prietenii informati!

Comenteaza acest articol !

Comentarii