O tânără din Neamț a înviat la propria înmormântare. Primele ei cuvinte i-a speriat pe toţi

O tânără decedată care era condusă la groapă, s-a trezit și a început să vorbească. Cuvintele sale au cutremurat o întreagă comunitate.Tânara de 20 de ani are o poveste tragică! Necăsătorită fiint, fata păștea oile pe munte, când într-o zi a rămas însărcinată cu un țăran din sat. Purtând în ea o rușine imensă, din cauza copilului din flori pe care îl purta în pântece, tânăra a încercat într-o zi să-și provoace un avort, potrivit Antena3

La câțiva ani de la momentul în care femeia și-a ucis copilul nenăscut, s-a îmbolnăvit de o boală gravă și a murit, păstrând secretul ei odios.În ziua înmormântării, când tânăra era condusă pe ultimul drum, alături de părinții îndurerați, amișcat ușor capul și a început să vorbească, spre uimirea tuturor prezenți la înmormântare.“Părinte, părinte, vino încoace… nu te teme! Cu sfinţia ta am treaba… Eu am făcut un păcat mare în viaţă şi m-am ruşinat să-l spovedesc. Dar pentru că am avut evlavie la Maica Domnului, ea s-a rugat pentru mine înaintea Mântuitorului şi mi-a trimis sufletul în trup, că să-mi spovedesc păcatul pe pământ, căci pe pământ l-am făcut…”, a spus tânăra.

Citește și: „IMPRESIONANT”Un bărbat din Tăşnad şi-a donat o parte din ficat unei necunoscute

Un bărbat din Tăşnad şi-a donat o parte din ficat unei necunoscute:Cei doi se află la Spitalul Fundeni, starea lor de sănătate post operatorie fiind bună !Tânărul Romeo Kulcsar a aflat de Anett şi de problemele ei de sănătate într-un concediu, în timp ce se afla acasă, el fiind angajat în Danemarca. Acesta a decis pe loc să îi ofere o bucată de ricat tinerei, fără ca măcar să ştie dacă sunt compatibili.

Romeo Kulcsar şi Anett Marcuş sunt doi tineri care s-au cunoscut prima dată în 2017, după 20 de ani de vecinătate, Romeo fiind din Tăşnad şi Anett dintr-o localitate învecinată, Chereuşa. Întâlnirea lor nu a fost una obişnuită, ca altor tineri de 23 respectiv 24 de ani, ci a fost una care a fost menită să spună o poveste. Romeo şi-a dorit să o cunoască pe Anett după ce a auzit că tânăra are nevoie de un transplant de ficat, în urma unei ciroze hepatice autoimune, oferindu-i din start suportul său, mai exact arătându-şi dorinţa să îi doneze o bucată de ficat, fărî ca măcar să ştie dacă sunt compatibili sau nu.

Transplantul a avut loc la mijlocul lunii ianuarie, după multe luni de controale şi analize, şi a fost unul de succes. Odată încheiat, povestea lor a fost spusă pe grupul de Facebook al oraşului Tăşnad de Cristian Irimuş. „Anett a avut din păcate o ciroză hepatică autoimună, mai exact a moştenit o celulă moartă la ficat… Romeo fiind într-o vizită pe-acasă, din Danemarca(locul unde acesta era la muncă), a auzit de cazul Anettei şi i-a sărit imediat în ajutor! Neştiind dacă grupele sanguine se potrivesc sau nu! PUR ŞI SIMPLU I-A SPUS CA ÎI DONEAZĂ EL! Şi-au avut noroc! Din Noiembrie “colindă” spitalele ca să le coincidă toate probele… A fost totul in regulă! Aşa că ieri, 17.01.2018 ziua cea mare a sosit! După o operaţie de 8 ore, la Spitalul Fundeni din Bucureşti, Romeo i-a donat Anettei o bucăţică din ficatul lui! Operaţia a reuşit, iar cei doi sunt bine!”, scrie Cristian Irimuş. Gestul lui Romeo a impresionat toată comunitatea din judeţul Satu Mare, nu doar pentru că şi-a riscat propria sănătate pentru a oferi unei necunoscute o şansă la viaţă, ci şi că a fpcut acest gest dezinteresat şi fără nici o pretenţie financiară.

„Când ii vorba sa salvezi o viaţa nu stai sa calculezi cât curaj ai…. Am dat declarie la notar ca de buna voie şi neforţat de nimeni fac gestul asta… Dacă eu eram in locul ei şi mie mi-ar fi plăcut sa ma ajute cineva!”, afirmă Romeo, după ieşirea din operaţie. Cei doi sunt în prezent în Bucureşti, la Spitalul Fundeni, starea lor de sănătate fiind una bună.